Curtea de Apel Craiova a respins, joi, contestația fostului ministru al Finanțelor și senator de Olt, Darius Vâlcov, și a altor doi inculpați din dosar, față de decizia din luna mai a acestui an a Tribunalului Gorj, care a dispus începerea judecății.
Decizia instanței este definitivă, dezbaterile pe fond urmând să înceapă la Tribunalul Gorj.
Consilierul premierului Viorica Dăncilă este acuzat de instigare la dare și luare de mită, procurorii având informații că Vâlcov ar fi mituit un funcționar din cadrul Oficiului de Cadastru.
În același dosar, sunt trimise în judecată alte trei persoane.
„Respinge ca nefondate contestațiile formulate de inculpații Cincu Eduard, Calotă Sălcianu Elena Marinela și Vâlcov Darius Bogdan, în privința încheierii din data de 8 mai 2018. Definitivă”, a stabilit instanța, obligându-i pe cei trei inculpați să plătească și 200 de lei, fiecare, cheltuieli judiciare.
Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, Darius Vâlcov este acuzat că a inițiat constituirea unui număr de trei societăți care acționau ca un tot unitar, respectiv SC Millenium Topographica SRL, SC Contis Company SRL și SCA Ciobanu și Asociații. Ulterior, fostul ministru al Finanțelor Publice a decis să-l coopteze, în cadrul uneia dintre acestea, pe Eduard Cincu, funcționar al Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliare(OCPI) Olt, care să verifice în prealabil documentația întocmită de către angajații SC Millenium Topographica SRL – având ca activitate cadastru – astfel încât să nu fie înregistrate multe respingeri de la OCPI.
Pe lângă Darius Vâlcov, au fost trimiși în judecată și Mircea Dogaru, fost consilier juridic al Millenium Topgraphica și Elena Calotă, administratorul societății, ambii pentru dare de mită, dar și funcționarul public din cadrul OCPI Olt, Eduard Cincu, pentru luare de mită.
Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, Mircea Dogaru a fost cel care, în perioada ianuarie – aprilie 2012, i-a remis lui Eduard Cincu, funcționar public din cadrul OCPI Olt, suma de 1.000 lei lunar, el fiind acuzat de dare de mită în formă continuată.